Frica de a reveni în Moldova

Au trecut trei ani de când am plecat din Moldova. Parcă mai ieri închideam barurile din centru şi credeam că dacă nu merg la Yard Sale, Tipografie 5 sau Cocos nu-s om cumsecade. Hipster, aha… Tusofşic, aha… Prost mai eram.
În momentul în care am decis să plec, am avut de luptat cu Frica: de eşec, de sărăcie, de foame, de despărţiri, de realitate dură, de realitate falsă, de job la care nu mă duce capul… Înspăimântătoare gânduri care îţi împânzesc mintea şi te ţin într-o stare permanentă de adrenaline rush. Frica e motoraşul care m-a făcut să rezist, să dau cu pumnul în masă şi să spun “nu, nu mă dau bătut!”.
Trece timpul. Sărăcia, foamea, despărţirile, realitatea dură, realitatea falsă, jobul la care nu te duce capul – toate s-au întâmplat. Se lasă încet liniştea în casă şi în minte. Mergi în vacanţă, îţi iei maşină, te îndrăgosteşti, te însori, îţi iei un câine, după care încă unul. Iaca-iaca şi eşti fericit. Şi totuşi o altă frică se coace în tine. O frică mai straşnică decât toate celelalte frici: frica de a te întoarce acasă.
Cum s-au schimbat lucurile în trei ani? Cui să îi scriu? Cine va mai ţine minte că am prietenit cândva? Cum se numeşte strada ceea pe care era magazinul cutare? Dar Dacia belaia tot vine în 2 minuţe?
Dar mama s-a schimbat? A îmbătrânit? Cum să pari puternic şi să nu pufneşti deodată în plâns? Cum să vorbeşti cu sora pe care ai lăsat-o copilă, iar acum femeie matură cu universitatea terminată şi mutată cu iubitul ei? Se mai permite să îi ceri bunicii să te culci în poalele ei şi să o rogi să îţi netezească părul?
Oare mă voi simţi străin în propria ţară, încă unul venit de la zarabotcă? Oare locurile în care petreceam ore şi zile întregi vor avea acelaşi farmec? Oare soţia va fi încântată de ce vede şi aude? Oare mai are sens de venit înapoi sau mai bine să o conving pe mama să se mute la noi? Oare nu-s prea multe întrebări?
Am vrut să revin vara asta. Nu sunt gata. We’ll just have to take a raincheck…

Diferențele americane

Americanii pe vremea când încă erau englezi, francezi, olandezi și spanioli au hotărât să schimbe radical totul odată stabiliți peste ocean. Probabil într-o seară răcoritoare de septembrie, cu un cinzeac de rom de cea mai proastă calitate și cu o boală transmisibilă sexual proaspăt aninată, omul de știință stabilit pe continentul lui Columb o zis: davai să facem schimbări. Așadar hai să vă prezint niște diferențe dintre noi, mintea europeanului de pe urmă și cea a americanului.

  1. Taxele 

Noi suntem obișnuiți ca prețul de pe etichetă să fie cel final, taxele fiind incluse. Din păcate în SUA într-adevăr ai nevoie de acele lecții de matematică. Oricărui produs, fel de mâncare în restaurante și chiar în taxi i se adaugă un procentaj diferit de taxe. Și acesta diferă în funcție de county (raion) și stat. Uneori trebuie să adaugi toate trei tipuri de taxe: local (oraș sau county), state tax și într-un final taxa federală. Cu alte cuvinte, dacă e scris că te costă 100$, vei avea de plătit la casă approx 110-115$. Amăgeală nu șagă.

2. Tipsuri

Chelneri, busseri, bariste, taxi, electrician, asistentul din veceurile restaurantelor, doorman sau frizerii sunt doar câteva meserii care trăiesc doar din tipsuri. Iar sistemul e destul de încurcat. În unele localuri ți se va propune un procentaj fix la alegere: 10%-15%-25%. Dacă suma pe care trebuie să o plătești e mică, trebuie să îi dai măcar 2-3$ de dragul serviciilor de câteva secunde sau minute care ți-au fost prestate. Acest proces e atât de complicat, încât oamenii se împart în două categorii: tipperi buni și tipperi proști. Dacă faci parte din a doua categorie, foarte probabil ca fata cu care ai ieșit la cafea să nu mai iasă cu tine niciodată. Și cum în SUA lucrurile sunt explicate ca pentru proști, pe internet găsești o groază de articole despre cum să dai tipsuri ca la carte.

3. Mașinile

Dacă ai mașină mică în SUA ori ești gay ori bătrân ori hipster. Americanii o au cu mașinile enorme: pick up trucks, SUV-uri, sedanuri model L. Unii merg până la extreme și le mai și ridică suspensia pentru a adăuga roți mari. Un alt detaliu important e și vârsta mașinilor. Dacă ești pe freeway și vezi mașini gen Mercury, Ford Crown Victoria, Honda Civic sau Chrysler van ai grijă. În principiu, dacă mașina pare a fi mai veche de 7-10 ani, atunci la volan cu siguranță se află o persoană care a) conduce prost b)e foarte agresivă c)ignoră semnele de circulație sau regulile de bun simț d)ar primi mare plăcere dacă ar lua niscaiva vieți cu ea. Așa că grijă mare, odată ce vezi un automobil mai vechi, încearcă să-l depășești cât mai repede.

Deocamdată mă opresc aici. Data viitoare voi scrie despre felul în care lucrează chiria, sistemul de asigurare și multe alte bunătățuri.

Top 10 femei lider din Moldova

Moldova are nevoie de femei în funcții serioase de conducere. Nu pe post de fill in the spot, dar cu o poziție independentă, cu acțiuni clare și un mediu sănătos. Deocamdată, avem numai trei femei în funcția de ministru în Guvernul Filat Filip. Drept comparație, poftim lista ministrelor din cabinetul noului premier canadian. Așadar: 

  1. Silvia Radu 

Fosta președinte a Red Union Fenosa deja a 4-a oară refuză un interviu cu jurnaliștii de la Agora/Unimedia. Ca să fii președinta unei asemenea companii mari din Moldova, trebuie să dai dovadă de anumite trăsături care-s valorificate de cei din Spania. Dumneaei a declarat o dată că visul ei e să facă politică mare. Nu văd niciun rezultat.

2. Corina Fusu

#tătîiclar

3. Monica Babuc

Una din puținii democrați pe care îi respect, și nu are deloc a face cu partidul. E o persoană foarte inteligentă și (din bârfele auzite de pe vremea Jurnalului) a reușit să facă oleacă de curățenie la Ministerul Culturii.

4. Nata Albot

E plecată în Canada.

5. Maia Sandu

Așteaptă nu știu ce. Ea trebuie să-și facă auzit numele cât mai des și în contexte cât mai pozitive. Deocamdată doar strânge semnături și ține discursuri frumoase la conferințe serioase.

6. Vitalia Pavlicenco

O mai ține minte cineva?

7. Liliana Palihovici

Niciodată nu s-a făcut observată. Cel puțin de către mine. Păcat.

8. Mihai Ghimpu

Recent redenumit Liuda.

9. Natalia Gherman

Sper să obțină fotoliul președintelui ONU. Dar dacă nu, de ce să nu lucreze cu Maia la PAS?

10. Antonița Fonari

Bravo femeie. Nu îi tace gura niciodată când vine vorba de consultări ale guvernului cu societatea civilă.

PS

Dragi femei din Moldovanu așteptați să vă crească o pereche de coaie. Voi și-așa le-aveți când vine vorba de familie. De ce să nu le aplicați și pentru o țară întreagă?

 

Semnat, EL

Ghidul protestatarului

Pot spune că sunt protestatar cu experiență. Desigur, am mult până la Anatol Mătăsaru, Oleg Brega sau băieții din Hyde Park (sper că-i ții minte), însă de la 12 ani am experiența primelor proteste. Eram elev la Spiru Haret și am ieșit să luptăm împotriva comuniștilor. Peste câțiva ani am ieșit să-l căutăm pe Cubreacov și să cerem Victorii, ca să fim trădați de Roșca sau Iuda versiunea 1.0. În 2009 mi-am scos liceul în PMAN, iar în 2013 am ieșit să apăr drepturile televiziunii la care lucram. Cu alte cuvinte, un CV de protestatar este.

Așadar, ne-am gândit cu Ea să lansăm un ghid al protestatarului. Nu vrem să te lași provocat, la fel cum nu vrem să plătim din nou un evroremont la parlament.

  1. Dacă tot te-ai pornit la protest, încearcă să nu mergi singur. Fii atent la oamenii din jur, caută-i pe cei suspecți și dacă poți, raportează-i. Dacă prietenii tăi devin agresivi, trage-i de mânecă și nu le da voie să se lase manipulați.
  2. Nu ieși în față. De obicei acolo curge primul sânge, lovesc primele bâte și zboară primele pietre.
  3. Polițistul nu e dușmanul tău. El e cel care stă între tine și distrugeri, poate chiar omucideri. El tot are familie, prieteni și e de partea ta. Însă ordinele nu se discută. Dacă ai cu tine o sticlă cu apă, fii bun și servește-i. Mâncare? Crede-mă, și lor le este foame.
  4. Fă-le loc jurnaliștilor. În timp ce tu îți satisfaci setea de revoltă, acești oameni trebuie să reușească să fie în zece locuri în același timp, ca atunci când tu ajungi acasă să poți privi liniști știrile.
  5. Nu lăsa gunoi din urma ta. Pe urmă tot tu o să dai vina pe Chirtoacă și pe serviciile de autosalubritate că nu-și fac treaba. Plus, în cazul în care cazi, sunt singur că n-ai vrea să te lovești de vreo sticlă spartă, nu-i așa?
  6. Afară este frig. Îmbracă-te bine, ia-ți niște ceai și câte ceva pentru primul ajutor. Având în vedere agresivitatea protestatarilor, s-ar putea să ai tu sau oricine altcineva nevoie de ea.
  7. Dacă vezi vreun politician care fuge, nu sări cu pumnii la el. Mai bine fii tu cel deștept și nu le permite altora să dea în el. Nu uita că asta poate fi o provocare și tot pe tine te așteaptă un 2-3 anișori de pușcărie.

Nu te pierde în mulțime, nu merge niciodată împotriva mulțimii pentru a nu fi calcat la propriu în picioare, pastrează contactul vizual pentru a micșora pericolul de a fi agresat în caz de ambuscadă. Aici câteva reguli pe care trebuie sa le știi.

Si în încheiere intervin eu, adica Ea, si vă spun din suflet să vă gândiți de două ori la faptul că acasă aveți o mamă, ca baieții in negru care par să protejeze interese străine – au și ei o mamă acasă. Nu ne putem întoarce împotriva oamenilor noștri, nu trebuie să dăm cu pietre, am vazut polițiști cu lacrimi în ochi ieri, trebuie să ne protejăm reciproc – în nici un caz să nu credem că e fiecare  pentru el.

Și vă rog, din suflet vă rog să nu uitați de Euro Maidan, de Ucraina, de câte vieți au fost pierdute acolo. Nu trebuie să dăm șansa nimănui să ne catalogheze drept provocatori, instigatori, agresivi sau oameni ce pun în pericol securitatea și siguranța țării. Suntem mulți și de data asta suntem toți pentru aceeași cauză. Pașnic este cuvântul cheie.

Și încă ceva, scrieți publicațiilor, mai ales voi cei ce sunteți plecați, scrieți, trimiteți poze presei internaționale, cat mai mulți, cât mai multe, numai ridicând o alarmă la nivel internațional măcar din punct de vedere mediatic – vom putea face ceva.

 

Semnat, Ea și El.

Ghimpu, poliția și răbdarea moldoveanului

Am urmărit azi ce s-a întâmplat la Parlament. Mai bine zis am încercat să ghicesc prin transmisiunea frame-by-frame de la privesc.eu care este situația. Multe lucruri sunt asemănătoare cu 7 aprilie. Prea multe…

Totuși! De data aceasta nu e vorba de un popor săturat de comunism și cu speranța unui viitor european. Astăzi au ieșit nu tinerii. Astăzi nu viitorul acestei țări a mers până la capăt, ci oamenii care mor de foame, oamenii care nu mai suportă un gram din nenorocirea pe care le-o aduce așa-zisa guvernare. Pe fețele protestatarilor nu se citea nimic altceva decât ura cumplită și fără de limită față de toți ei, deputații plahotniuci.

Posted by Radio Europa Liberă on Wednesday, January 20, 2016

Dar eu mă bucur. Nu pentru că sunt în SUA și mi-e cald și bine (dacă tot sunt în Florida). Mi se umple inima de bucurie să văd că gata, a crăpat răbdarea moldovenilor. În sfârșit s-a demonstrat că până și ea are un capăt, iar blestemul acesta ștoli este aproape pe sfârșite. Cum zice Timberlake, what goes around comes around. Mulțumim, domnule Ghimpu, pentru cei 26 de ani. Cu mare drag ați fost răsplătit pentru tot “efortul” depus. Și asta doare foarte tare, nu-i așa?

Pe protestatari nu-i interesează cine are să vină în loc (acum asta e puțin important, pentru că tot de-al de ei).  Vreau să o văd pe Maia, pe Sturza și pe alte câteva zeci de oameni cu potențial care stau și-și așteaptă rândul demult. Oricum, e irelevant încă. Mâine Moldova se trezește. Iar în timp ce toți rebelii sunt acasă și se încălzesc, Mafia nu doarme. Mafia pregătește scenariile. Să vedem ce urmează mâine.

PS

Voi, cei care vreți să ieșiți mâine la protest, nu vă dați provocați. Protestați pașnic, nu intrați în parlament și vapce, aveți grijă de voi.

Semnat, EL

Poșta Moldovei – cea mai poștă dintre poște

Toți cei care sunt peste hotarele țării vor da afirmativ din cap dacă îi întrebi a întârziat vreodată Poșta Moldovei. Știu că astăzi pe toți vă preocupă cei 50 și ceva de derbedei care au lipsit din Parlament, dar pe mine mă frământă anume această instituție foarte disfuncțională  de stat.

De când sunt în America, mama îmi trimite câte un pachet cam o dată la 3-4 luni. Fie că am nevoie de medicamente care într-adevăr tratează, fie ea decide că mi-e dor de bomboanele Bucuria, de fiecare dată trebuie să trecem prin Poșta Moldovei. Pentru că nici FedEx, nici UPS, nici TNT, nici măcar Pocitalion Pecikin nu primesc asemenea conținut în pachetele lor.

Poșta Moldovei este o instituție modernă, cu tracking disponibil nu la numărul de telefon al babelor-care-urăsc-curioșii, dar chiar pe siteul ei; și este chiar și în engleză. Anyway, trackingul lor este fix deloc efectiv. De fiecare dată mi-a scris doar: pachet recepționat, pachet trimis. Punct. Amin. Aleluia. Unde e, ce face – nu e treaba lor. Iar sloganul lor scrie frumos și sobru alb pe albastru: Timpul înseamnă bani! Chiar și americanii spun, când îi sun pe ei, că Poșta Moldovei are un sistem defect ce nu le permite ăstora de aici să găsească pachetul.

Acum o lună am cumpărat o carte a bunului meu profesor, mentor, fost șef și prieten, Igor Guzun. Cartea Vinil o puteți cumpăra pe Bestseller.md. După ce am îndeplinit toți pașii și am achitat procedura de livrare + cartea, mi s-a promis că va fi pe loc în 3 săptămâni. Au trecut, evident, mai mult de atât. Precizez, nu e vina site-ului, deși cred că ar fi bine să-și schimbe providerul de servicii poștale.

Azi am decis să verific tracking numberul.

Douăzeci și trei de zile au trecut, iar cartea mea călătorește prin lume. Poșta Moldovei, spasibo. Iar eu aștept.

PS

Pachetele spre Moldova pot fi ușor trimise din Chicago, Philly, NYC și costă doar 4 dolari per kg, care include livrare în md și devămare. Mai comod și rapid ca la Etalea.

Ipocrizia

Am salariu de 1800 de lei. Asta dacă am o poziție cât de cât normală. Surorile medicale abia de fac 1200. Mă vezi în toate localurile fițoase. Acele 2 perechi de blugi arată atât de spălăcit, încât încep eu vorba la masă și spun că am fost la second și mi-am luat niște haine vintage.

În buzunar sau în geantă am un iPhone, altfel prietenii mă vor considera sărac. Pentru că sărăcia se măsoară în ceea ce crede lumea și nu în caloriferele reci din apartamentul meu cu o cameră.

Mă miră cum de oamenii încă mai cumpără produse sau haine de la Piața Centrală. Asta deși chiar azi am schimbat două microbuze ca să ajung acolo pentru a-mi cumpăra 10 ouă. Că-s cu 1 leu mai ieftine ca la magazin.

Mănânc pâine cu ceapă și cartofi fierți pentru că altceva nu-mi pot permite. Postez pe facebook și instagram că azi am parte de o cină minimalistă, că m-am săturat de sushi.

Mă dau mare specialist în automobile de lux, postez într-una știri despre noul Maserati și spun că anul acesta modelul e mai ieftin la calitate și putere. Drumul către serviciu mi-e clădit de troleibuze împuțite și microbuze în care nici furnica nu mai are loc.

Ca să merg la nuntă mă împrumut cu 100$ ca măcar să-mi acopăr locul la masă. Mă fotografiez în oglinda din baie și fac check-in la Casa Sărbătorii și neapărat adaug că m-am săturat de monotonia acestor evenimente.

Urăsc refugiații din țările arabe și africane. Seara, când mă întorc de la cele 2 joburi, deschid pașaportul și văd cum statutul expirat al vizei mele nu s-a autoschimbat în unul legal.

Mă dau mare expert în politică. O dată la patru ani votez Chirtoacă și PL.

***
Scriu articole pe blog și îi critic pe toți ceilalți sau le dau sfaturi de om pățit și înțelept. Iar adevărul e că nimănui, niciodată nu i-am provocat gânduri și idei referitor la starea actuală a vieții lor. Toate aceste lucruri înșirate mai sus le-am făcut și eu. Poate chiar în continuare, deși cu mare frustrare, le fac. Îmi cer iertare pentru ipocrizia de care dau dovadă.

Am venit în America. Prima zi

Prima zi în America… 18 august 2014.

Nu prea mă ştiu ca fiind omul care să-şi planifice viaţa. Şi conform unui studiu recent, dacă nu voi începe să fac asta în curând, am şanse mari să ajung în cei 97% dintre noi – oameni care nu vor fi de succes. Sună promiţător. La asta mai am de lucrat.

Aşadar, n-am visat niciodată că voi ajunge în America, deşi când eram mic le promiteam celor de-acasă că le voi cumpăra Jeep (mintea moldoveanului) şi casă cu două etaje (mintea moldoveanului la pătrat). Au trecut anii şi gândurile, visurile îmi zburau în altă parte. Mai ales când mai intervenea şi dragostea, acestea se amestecau într-un mare shaker şi nu mai înţelegeam unde e fruct şi unde e legumă. Anul trecut a apărut o oportunitate: acum ori când vei ajunge milionar. Cum şansele de a fi milionar (vezi mai sus) sunt minime, am decis că amu-i amu. Mi-am făcut bagajele şi-am rupt-o din gară. Şi-apoi, cum spune o prietenă bună de-a mea, dacă lumea a venit aici cu 1 dolar şi au ajuns milionari, atunci eu cu ai mei 100 precis sunt bogat.

Fără mari închipuiri, fără a strânge un ban grămadă, am tras o fugă la ambasadă şi în câteva luni m-am pomenit în ţara unde totul e posibil.

Aterizat pe aeroportul din New York (John F. Kennedy) mi-am zis: Am ajuns în America. Bun, şi-acum ce fac?

Când mi-am dat seama că totul în jurul meu e, de fapt, real, m-a apucat panica. Nu ştiu pe nimeni. N-am niciun număr de telefon. Nici măcar nu am un vis bine determinat. Unde dracu’ m-am pornit?

Prostesc moment, nu-i aşa? Să vii aşa nitam nisam într-o ţară străină şi pe loc să trebi întrebi încotro s-o iei. Anume atunci mi-am amintit de mama, care mă trăgea de mânecă şi spunea:

– Măi, băiete măi, gândeşte-te bine ce faci şi unde te duci.

Iar eu stăteam aşa dârz şi breaz în faţa ei, cu spatele drept şi încrezut în sine şi-i răspundeam că totul e planificat şi că viaţa-mi va merge strună. Orgoliul. Dorinţa nesecată de a părea un mare erou. Naivitatea tinerească…

Aşadar, voi scrie pentru tine, cel-care-nu-se-află-în-sua despre cum ţi se schimbă crezul, ideile şi modul de viaţă din secunda în care păşeşti pe pământul American. Şi crede-mă, sunt o groază de chestii.

Te invit cu mare drag să comentezi la acest articol fie imediat în căsuţa dedesubtul textului, fie pe pagina noastră de Facebook (apasă pe cuvântul Facebook).

Iar pentru că viaţa să pară mai frumoasă, te invit să urmăreşti acest trailer la un nou blockbuster indian.

Mai am un singur dor – Moldova.

Mi-a fost atât de greu să plec din Moldova…

Problemele, guvernele, cayennele le-am lăsat fără nicio remuşcare. Chiar mi-a stat mai bine să ştiu că aceste poveri nu le voi mai avea în bagajele mele. Cum spunea azi Nata sau Doina câteva zile în urmă, până la urmă nu ei reprezintă Moldova din interiorul nostru. Nu merită ţărişoara asta să i se spună vorbe urâte din cauza unor derbedei.

Fiind la peste 10 mii de km distanţă, cu siguranţă vei crede că n-am de ce să mă înşir cu ideile mele de trădător de patrie. Şi am să fiu sincer: încă nu ştiu care este patria mea, dar cu siguranţă Moldova este marele meu amor. Fie că e vorba de cristalinul lac de la Costeşti-Stânca sau de peisajele parcă rupte din poveşti ale lacului Beleu; de dealul Zghiharea ce veghează voinic deasupra Nisporeniului sau apusul magic de la Molovata – orice hectar de pământ parcă are ce să-ţi povestească. Mă rog, aşa s-a întâmplat că folclorul nostru e mai mult bazat pe acceptarea morţii, decât pe răzbunarea duşmanilor, dar nu noi ne-am ales felul de a fi.

Uneori, când nu mă vede şi aude nimeni, deschid youtube şi caut piese ale trupei de jazz Trigon, dansuri ale ansamblului Joc sau solo-uri de vioară ale lui Nicolae Botgros. Alteori am norocul şi ocazia de a le arăta americanilor, care admiră imaginile şi sunetul ca nişte copii vrăjiţi de magicieni. De ce? Da’ nu contează motivul, important e că pentru ei Moldova e ca Disneyland pentru noi – ceva departe, unic şi cu multe mistere.

Recunosc, nu sunt poate cel mai bun cetăţean al acestei ţări. Poate pentru că am crescut în perioade când lumea îşi tot schimba vectorii, liderii şi culorile, iar noi, generaţia de până la Independenţă am ajuns una confuză. Poate pentru că sunt încă prea imatur şi rebel ca să accept anumite compromisuri. Sentimentul de duioşie faţă de Moldova nu-l voi pierde, însă, niciodată. Şi când o să am copii care vor fi americani sau chilieni sau japonezi, o să le povestesc despre Moldova aşa cum unii părinţi o fac despre Peter Pan şi Alba ca Zăpada.

La mulţi ani, Moldova!

Salut,

Îţi scriu urmărind răsăritul soarelui deasupra grandiosului Seattle. Da, oraşul unde a apărut Nirvana, oraşul celor care nu dorm. Eu, adică El, împreună cu Ea, am decis să pornim un proiect. Să scriem. Mai ales eu, pentru că simţeam cum încetişor devin paralizat fără litere, fără imagini, fără  creaţie.

Nu întreba cine este Ea, nici de unde a venit această idee cu un personaj incognito. Adevărul e că ambii trebuia să rămânem anonimi, dar adresa .eu nu permite acest lucru.

Gurdila v svoyom repertuare.

Cai verzi pe pereţi a apărut într-o criză de idei, după două săptămâni de stors creierii. Unele istorii vor fi adevărate, altele modificate pentru interesul şi securitatea celor menţionaţi. Eu voi fi acel romantic incurabil, Ea… aşa cum e o femeie deşteaptă.

Eu voi scrie cu diacritice, Ea uneori fără. Eu o să încerc să descriu imagini frumoase, Ea pe cele adevărate. Mă rog, sper că ai înţeles.

Te rog numai să ai răbdare, să fii înţelegător cu noi şi să ne dai şansa de a deveni lectura ta la o cafea dimineaţa sau seara înainte de culcare.                                                                                                   M-ar face foarte fericit să ştiu că o parte din procrastinarea ta o petreci anume cu ceea ce scriem noi.