Mai am un singur dor – Moldova.

Mi-a fost atât de greu să plec din Moldova…

Problemele, guvernele, cayennele le-am lăsat fără nicio remuşcare. Chiar mi-a stat mai bine să ştiu că aceste poveri nu le voi mai avea în bagajele mele. Cum spunea azi Nata sau Doina câteva zile în urmă, până la urmă nu ei reprezintă Moldova din interiorul nostru. Nu merită ţărişoara asta să i se spună vorbe urâte din cauza unor derbedei.

Fiind la peste 10 mii de km distanţă, cu siguranţă vei crede că n-am de ce să mă înşir cu ideile mele de trădător de patrie. Şi am să fiu sincer: încă nu ştiu care este patria mea, dar cu siguranţă Moldova este marele meu amor. Fie că e vorba de cristalinul lac de la Costeşti-Stânca sau de peisajele parcă rupte din poveşti ale lacului Beleu; de dealul Zghiharea ce veghează voinic deasupra Nisporeniului sau apusul magic de la Molovata – orice hectar de pământ parcă are ce să-ţi povestească. Mă rog, aşa s-a întâmplat că folclorul nostru e mai mult bazat pe acceptarea morţii, decât pe răzbunarea duşmanilor, dar nu noi ne-am ales felul de a fi.

Uneori, când nu mă vede şi aude nimeni, deschid youtube şi caut piese ale trupei de jazz Trigon, dansuri ale ansamblului Joc sau solo-uri de vioară ale lui Nicolae Botgros. Alteori am norocul şi ocazia de a le arăta americanilor, care admiră imaginile şi sunetul ca nişte copii vrăjiţi de magicieni. De ce? Da’ nu contează motivul, important e că pentru ei Moldova e ca Disneyland pentru noi – ceva departe, unic şi cu multe mistere.

Recunosc, nu sunt poate cel mai bun cetăţean al acestei ţări. Poate pentru că am crescut în perioade când lumea îşi tot schimba vectorii, liderii şi culorile, iar noi, generaţia de până la Independenţă am ajuns una confuză. Poate pentru că sunt încă prea imatur şi rebel ca să accept anumite compromisuri. Sentimentul de duioşie faţă de Moldova nu-l voi pierde, însă, niciodată. Şi când o să am copii care vor fi americani sau chilieni sau japonezi, o să le povestesc despre Moldova aşa cum unii părinţi o fac despre Peter Pan şi Alba ca Zăpada.

La mulţi ani, Moldova!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


COMMENTS