When your best friend is getting married / Aaaaaa Gurdila’s getting married!!!

Hai ca am lasat o zi sa treaca, deja oamenii au deschis sampania, au ciocnit paharele cu vin, au dansat pe cita-na-na-na si l-au felictat in moduri creative.

EU inca sunt in șoc. Adica cum, stiam de eveniment, stiam ca se planifica, am fost virtual langa fiecare pas al minunatei relatii si mereu ma tocheam de la ambii, dar eu, ca fata, credeam ca prima nunta a celui mai bun prieten va fi ceva in care eu o sa tin poalele rochiei de mireasa in timp ce ea face pipi, in nici un caz ca PRIMUL va face nunta un EL. Serios? din 4 ele si 2 ei, un EL s-a hotarat sa fie primul?

Si uite asa, in stilul lui caracteristic, dragul meu EL a reusit sa imi spulbere visul de a tine rochia in timp ce face pipi, de a dansa pe masa si de a-i face cadou mirelui un vocher cu asigurare de viata. Mi-a distrus universul de glume si de vise create ani de zile, ANI DE ZILE! Si de ce? pentru ca s-a indragostit. Pfff. S-a indragostit!! Toate prietenele mele sunt in relatii de 6,5 si 3 ani, iar el videtili S-A INDRAGOSTIT.

Adio tort al carui design il fac eu, adio rochie a carei design il fac eu, adio prima petrecere de burlacite facuta de mine, adio furat mireasa si rascumparata cu vanzarea a minim un rinichi. Toate visele mele s-au stins cand am primit in inbox poza inelului. TOATE. Si plang, de fericire pentru ca mi se insoara baietu’ si de tristete pentru ca cinci patru ALTI BAIETI SUNT TORMOZ SI AU INTINS COARDA PANA CAND PRIETENUL MEU CEL MAI BUN S-A CASATORIT, NU UNA DIN PRIETENE.

Of, fetelor, va doresc si voua cate un Alex la fiecare. 

Casă de piatra my diiiirest, eu o sa ma gandesc la o soluție sa-ți țin și ție rochia.

Va iubesc, să fiți fericiți, din momentul asta oficial eu trec de partea ei.

 

p.s Eu sunt ca soacrele, fericirea tare pronuntat nu mi-o arat, dar ea este, si trecand peste ironie si peste felul meu dureros de a iubi, eu am stat ieri si am plans, da asta Alex nu trebuie sa stie nicodata, da? aaaaaaaa my Best Friend is getting married!

 

semnat, EA.

Am venit în America. Prima zi

Prima zi în America… 18 august 2014.

Nu prea mă ştiu ca fiind omul care să-şi planifice viaţa. Şi conform unui studiu recent, dacă nu voi începe să fac asta în curând, am şanse mari să ajung în cei 97% dintre noi – oameni care nu vor fi de succes. Sună promiţător. La asta mai am de lucrat.

Aşadar, n-am visat niciodată că voi ajunge în America, deşi când eram mic le promiteam celor de-acasă că le voi cumpăra Jeep (mintea moldoveanului) şi casă cu două etaje (mintea moldoveanului la pătrat). Au trecut anii şi gândurile, visurile îmi zburau în altă parte. Mai ales când mai intervenea şi dragostea, acestea se amestecau într-un mare shaker şi nu mai înţelegeam unde e fruct şi unde e legumă. Anul trecut a apărut o oportunitate: acum ori când vei ajunge milionar. Cum şansele de a fi milionar (vezi mai sus) sunt minime, am decis că amu-i amu. Mi-am făcut bagajele şi-am rupt-o din gară. Şi-apoi, cum spune o prietenă bună de-a mea, dacă lumea a venit aici cu 1 dolar şi au ajuns milionari, atunci eu cu ai mei 100 precis sunt bogat.

Fără mari închipuiri, fără a strânge un ban grămadă, am tras o fugă la ambasadă şi în câteva luni m-am pomenit în ţara unde totul e posibil.

Aterizat pe aeroportul din New York (John F. Kennedy) mi-am zis: Am ajuns în America. Bun, şi-acum ce fac?

Când mi-am dat seama că totul în jurul meu e, de fapt, real, m-a apucat panica. Nu ştiu pe nimeni. N-am niciun număr de telefon. Nici măcar nu am un vis bine determinat. Unde dracu’ m-am pornit?

Prostesc moment, nu-i aşa? Să vii aşa nitam nisam într-o ţară străină şi pe loc să trebi întrebi încotro s-o iei. Anume atunci mi-am amintit de mama, care mă trăgea de mânecă şi spunea:

– Măi, băiete măi, gândeşte-te bine ce faci şi unde te duci.

Iar eu stăteam aşa dârz şi breaz în faţa ei, cu spatele drept şi încrezut în sine şi-i răspundeam că totul e planificat şi că viaţa-mi va merge strună. Orgoliul. Dorinţa nesecată de a părea un mare erou. Naivitatea tinerească…

Aşadar, voi scrie pentru tine, cel-care-nu-se-află-în-sua despre cum ţi se schimbă crezul, ideile şi modul de viaţă din secunda în care păşeşti pe pământul American. Şi crede-mă, sunt o groază de chestii.

Te invit cu mare drag să comentezi la acest articol fie imediat în căsuţa dedesubtul textului, fie pe pagina noastră de Facebook (apasă pe cuvântul Facebook).

Iar pentru că viaţa să pară mai frumoasă, te invit să urmăreşti acest trailer la un nou blockbuster indian.

Salut,

Îţi scriu urmărind răsăritul soarelui deasupra grandiosului Seattle. Da, oraşul unde a apărut Nirvana, oraşul celor care nu dorm. Eu, adică El, împreună cu Ea, am decis să pornim un proiect. Să scriem. Mai ales eu, pentru că simţeam cum încetişor devin paralizat fără litere, fără imagini, fără  creaţie.

Nu întreba cine este Ea, nici de unde a venit această idee cu un personaj incognito. Adevărul e că ambii trebuia să rămânem anonimi, dar adresa .eu nu permite acest lucru.

Gurdila v svoyom repertuare.

Cai verzi pe pereţi a apărut într-o criză de idei, după două săptămâni de stors creierii. Unele istorii vor fi adevărate, altele modificate pentru interesul şi securitatea celor menţionaţi. Eu voi fi acel romantic incurabil, Ea… aşa cum e o femeie deşteaptă.

Eu voi scrie cu diacritice, Ea uneori fără. Eu o să încerc să descriu imagini frumoase, Ea pe cele adevărate. Mă rog, sper că ai înţeles.

Te rog numai să ai răbdare, să fii înţelegător cu noi şi să ne dai şansa de a deveni lectura ta la o cafea dimineaţa sau seara înainte de culcare.                                                                                                   M-ar face foarte fericit să ştiu că o parte din procrastinarea ta o petreci anume cu ceea ce scriem noi.