Diferențele americane

Americanii pe vremea când încă erau englezi, francezi, olandezi și spanioli au hotărât să schimbe radical totul odată stabiliți peste ocean. Probabil într-o seară răcoritoare de septembrie, cu un cinzeac de rom de cea mai proastă calitate și cu o boală transmisibilă sexual proaspăt aninată, omul de știință stabilit pe continentul lui Columb o zis: davai să facem schimbări. Așadar hai să vă prezint niște diferențe dintre noi, mintea europeanului de pe urmă și cea a americanului.

  1. Taxele 

Noi suntem obișnuiți ca prețul de pe etichetă să fie cel final, taxele fiind incluse. Din păcate în SUA într-adevăr ai nevoie de acele lecții de matematică. Oricărui produs, fel de mâncare în restaurante și chiar în taxi i se adaugă un procentaj diferit de taxe. Și acesta diferă în funcție de county (raion) și stat. Uneori trebuie să adaugi toate trei tipuri de taxe: local (oraș sau county), state tax și într-un final taxa federală. Cu alte cuvinte, dacă e scris că te costă 100$, vei avea de plătit la casă approx 110-115$. Amăgeală nu șagă.

2. Tipsuri

Chelneri, busseri, bariste, taxi, electrician, asistentul din veceurile restaurantelor, doorman sau frizerii sunt doar câteva meserii care trăiesc doar din tipsuri. Iar sistemul e destul de încurcat. În unele localuri ți se va propune un procentaj fix la alegere: 10%-15%-25%. Dacă suma pe care trebuie să o plătești e mică, trebuie să îi dai măcar 2-3$ de dragul serviciilor de câteva secunde sau minute care ți-au fost prestate. Acest proces e atât de complicat, încât oamenii se împart în două categorii: tipperi buni și tipperi proști. Dacă faci parte din a doua categorie, foarte probabil ca fata cu care ai ieșit la cafea să nu mai iasă cu tine niciodată. Și cum în SUA lucrurile sunt explicate ca pentru proști, pe internet găsești o groază de articole despre cum să dai tipsuri ca la carte.

3. Mașinile

Dacă ai mașină mică în SUA ori ești gay ori bătrân ori hipster. Americanii o au cu mașinile enorme: pick up trucks, SUV-uri, sedanuri model L. Unii merg până la extreme și le mai și ridică suspensia pentru a adăuga roți mari. Un alt detaliu important e și vârsta mașinilor. Dacă ești pe freeway și vezi mașini gen Mercury, Ford Crown Victoria, Honda Civic sau Chrysler van ai grijă. În principiu, dacă mașina pare a fi mai veche de 7-10 ani, atunci la volan cu siguranță se află o persoană care a) conduce prost b)e foarte agresivă c)ignoră semnele de circulație sau regulile de bun simț d)ar primi mare plăcere dacă ar lua niscaiva vieți cu ea. Așa că grijă mare, odată ce vezi un automobil mai vechi, încearcă să-l depășești cât mai repede.

Deocamdată mă opresc aici. Data viitoare voi scrie despre felul în care lucrează chiria, sistemul de asigurare și multe alte bunătățuri.

Am venit în America. Prima zi

Prima zi în America… 18 august 2014.

Nu prea mă ştiu ca fiind omul care să-şi planifice viaţa. Şi conform unui studiu recent, dacă nu voi începe să fac asta în curând, am şanse mari să ajung în cei 97% dintre noi – oameni care nu vor fi de succes. Sună promiţător. La asta mai am de lucrat.

Aşadar, n-am visat niciodată că voi ajunge în America, deşi când eram mic le promiteam celor de-acasă că le voi cumpăra Jeep (mintea moldoveanului) şi casă cu două etaje (mintea moldoveanului la pătrat). Au trecut anii şi gândurile, visurile îmi zburau în altă parte. Mai ales când mai intervenea şi dragostea, acestea se amestecau într-un mare shaker şi nu mai înţelegeam unde e fruct şi unde e legumă. Anul trecut a apărut o oportunitate: acum ori când vei ajunge milionar. Cum şansele de a fi milionar (vezi mai sus) sunt minime, am decis că amu-i amu. Mi-am făcut bagajele şi-am rupt-o din gară. Şi-apoi, cum spune o prietenă bună de-a mea, dacă lumea a venit aici cu 1 dolar şi au ajuns milionari, atunci eu cu ai mei 100 precis sunt bogat.

Fără mari închipuiri, fără a strânge un ban grămadă, am tras o fugă la ambasadă şi în câteva luni m-am pomenit în ţara unde totul e posibil.

Aterizat pe aeroportul din New York (John F. Kennedy) mi-am zis: Am ajuns în America. Bun, şi-acum ce fac?

Când mi-am dat seama că totul în jurul meu e, de fapt, real, m-a apucat panica. Nu ştiu pe nimeni. N-am niciun număr de telefon. Nici măcar nu am un vis bine determinat. Unde dracu’ m-am pornit?

Prostesc moment, nu-i aşa? Să vii aşa nitam nisam într-o ţară străină şi pe loc să trebi întrebi încotro s-o iei. Anume atunci mi-am amintit de mama, care mă trăgea de mânecă şi spunea:

– Măi, băiete măi, gândeşte-te bine ce faci şi unde te duci.

Iar eu stăteam aşa dârz şi breaz în faţa ei, cu spatele drept şi încrezut în sine şi-i răspundeam că totul e planificat şi că viaţa-mi va merge strună. Orgoliul. Dorinţa nesecată de a părea un mare erou. Naivitatea tinerească…

Aşadar, voi scrie pentru tine, cel-care-nu-se-află-în-sua despre cum ţi se schimbă crezul, ideile şi modul de viaţă din secunda în care păşeşti pe pământul American. Şi crede-mă, sunt o groază de chestii.

Te invit cu mare drag să comentezi la acest articol fie imediat în căsuţa dedesubtul textului, fie pe pagina noastră de Facebook (apasă pe cuvântul Facebook).

Iar pentru că viaţa să pară mai frumoasă, te invit să urmăreşti acest trailer la un nou blockbuster indian.